Drive My Car, după cunoscuta melodie de la Beatles, transpus acum pe marele ecran, face parte din volumul Bărbați fără femei a scriitorului japonez Haruki Murakami. O carte cu multe povestiri despre iubiri neîmplinite, pierdute sau neîmpărtășite. Este unul dintre autorii mei preferați, dar și unul foarte cunoscut, în special pentru renumita carte Pădurea Norvegiană.
Filmul dezvoltă această povestire a lui Murakami și reușește să surprindă stilul autorului într-o manieră fină și expresivă. Pe mine m-a convins regizorul Ryûsuke Hamaguchi, care stăpânește foarte bine creațiile autorului datorită senzației pe care am simtit-o urmărind acest film, fiind în ton cam cu tot ce am citit pana acum de Murakami. O senzație specifică si de nedescris.
Povestea este despre un actor care, după moartea soției, pleacă la Hiroshima. Acolo încercă să readucă pe scenă piesa Unchiul Vania de Anton Cehov, în manieră proprie. Organizatorii, datorită unui accident petrecut în oraș, îi impun sa aibă un șofer de serviciu, care se dovedește a fi o femeie. Ce rol va avea acestă șoferiță în drumul către destinație al actorului? Vei înțelege la finalul cursei.
Drive My Car a fost recompensat pe merit cu Oscar-ul pentru cel mai bun film străin. Acest film este despre introspecție și cât de mult cunoaștem, de fapt, persoana de lângă noi. O poveste dramatică despre dragoste, regrete și suferință.
